Perversul psihosocial

Citind Psihopolitica recidiva a lui Florin Tudose, nu ai cum sa nu regasesti pe domnul Baselu sau pe ceilalalti adversari sau prieteni politici..Toti o apa si un-pamant. .Sa vedem ce scria domnul Tudose in 1996:

Perversul psihosocial



" Din nenumăratele aspecte pe care o întreprindere de sorginte psihanalitică şi sociologică le dezvăluie în analiza omului politic vom prezenta cazul general al perversului social ajuns om politic - o patologie cu implicaţii psihosociale importante deoarece antrenează şi pe alţii în propria lor patologie, creează chiar o patologie de grup difuză. Dar această patologie rămâne adere* nedenunţată, iar intervenţia terapeutică rămâne un deziderat fantasmatic pe care evident nici un specialist nu este chemat să îl facă.Tabloul clinic al personalităţii de care ne vom ocupa, cea a perversului psihosocial este, după Andre Sirota, dominat de o serie de caracteristici pe carele vom enunţa în viziunea autorului. Predilecţia pentru confuzie, opacitatea gândirii şi eschivarea, având drept consecinţă respingerea regulilor şi aorganizării sociale. Predilecţia pentru transgresiune, pentru provocarea incidentelor şi perturbări manifeste iruptive şi intruzive - această caracteristicăeste însoţită de respingerea predecesorilor şi a oricărui cadru comun de referinţă. Atracţia pentru negativ, descalificarea instanţelor colective. Căutarea unei poziţii exclusive sau centrale generată de incapacitatea de a recunoaşte poziţia altcuiva.Tendinţa de reificare, de folosire continuă a persoanei a treia ca persoană dereferinţă, de transformare a fiinţei umane într-o categorie abstractă. Incapacitatea de a-şi reprima fascinaţia de a stăpâni Obiectul.Perversul psihosocial se consideră într-un perpetuu război, mereu în prima linie, singur împotriva tuturor (omonimia cu o lucrare publicată în 1999 esteabsolut întâmplătoare autorul culegerii de editoriale alegându-şi inconştient un titlu atât de semnificativ pentru propria-i structură de personalitate).Interlocutorul este considerat un duşman anonim şi imprevizibil pentru care nu există decât soluţia distrugerii, iar momentul în care această acţiune trebuie să aibă loc este imediat sau măcar atunci când vigilenţa celuilalt scade. Perversul psihosocial este totdeauna în stare de război, uimind şi luând prin surprindere pecei care consideră confruntarea doar un lucru accidental. A. Nicolau subliniază nevoia de a umili a perverşilor psihosociali prin aruncarea în derizoriu a oricărui lucru sau principiu şi prin folosirea limbii de lemn şi a logicii univoce. Tipică este ostilitatea faţă de contradictoriu şi preferinţa pentru linişte, arată distinsul profesor ieşean, iar noi ne amintim de elanul cu care am votat un preşedinte pentru liniştea noastră. Democraţia şi ideologia ei sunt mereu pe buzele perversului psihosocial, dar aceasta provine din confuzia ideologiei cu idealul,pentru că de fapt Celălalt este o non-persoană, iar părerea lui este importantă dacă este identică cu cea a perversului".

"Scena socială democratică este văzută de perversul psihosocial ca un câmp de luptă în care se află faţă în faţă cu duşmanul (Celălalt nu poate fi decât duşmanul). El va trage întotdeauna, primul căutând să folosească elementul surpriză, caută să creeze conflict oriunde exista pace până la intervenţia sa şi atribuie apoi răspunderea loviturilor pe care el însuşi le dă victimei.Perversul social nu agreează regulile şi convenţiile, structurile sociale sau drepturile care dau coerenţă şi recunoaştere rolurilor persoanelor, precum şi locurilor pe care acestea le ocupă în ierarhia grupurilor. Dar tocmai acest acord conştient, structural şi ierarhic este cel care dă coerenţa activităţii grupurilor, le dă eficienţă în îndeplinirea unor scopuri sau idealuri comune, face ca decizia să aibă ecou. înscrierea în triada narcisism, megalomanie, paranoia, a tipului de personalitate la care ne referim este destul de evidentă şi se poate face chiar ipoteza că există un mecanism comun al celor trei tulburări de personalitate la care ne-am referit care se reflectă în comportamentul psihosocial sub forma perversiunii.Fără reguli sau prin negarea oricăror reguli pe care grupul le generează acesta devine neproductiv sau contraproductiv. Perversul social neagă regulile în primul rând pentru că ele se aplică în aceeaşi măsură şi altora, iar în al doilea rând pentru că şi el trebuie să se supună acestora. Lui îi place vagul şi confuzia pentru ca la o adică să poată eluda anumite reguli care nu sunt foarte precis formulate sau să poată să introducă, să spunem, reguli sau legi de care să beneficieze numai el. Este preşedintele, prim-ministrul, parlamentarul sau primarul gata oricând să voteze sau să aprobe o lege specială care să ia în derâdere, în răspăr sau să ignore suita de legi valabile pentru ceilalţi, ba în plus să-şi poată impune voinţa de putere dacă e posibil în faţa Constituţiei.Evident că aceste psihologice şi universale comportamente ale perverşilor nu pot să nu ne trimită cu gândul la celebrele imunităţi parlamentare, la mandatele prezidenţiale fără sfârşit, la candidatura perpetuă şi fără noimă pentru posturi de parlamentari ai celor care ar trebui să fie nu doar incompatibili, ci şi imparţiali din demnităţile pe care ledeţin. Mai trebuie spus că de la început democraţia în România a plecat pe un drum pervers, orwellian, atunci când Frontul a devenit jucător şi arbitru în disputa politică, în trista zi de 29 ianuarie 1990. CPUN-ul s-a născut cu o malformaţie enormă în care una din jumătăţi era mult mai egală decât cealaltă.Exact ca în fabula lui Orwell, perverşii sociali, numiţi acolo cu subtilitate"porcii", învinseseră toţi duşmanii politici, adică pe noi, pe ceilalţi. Problema perversităţii psihosociale nu este doar autolegitimarea, ci şi autoreproducerea şi donarea istorică a specimenelor atinse de această maladie. Orice grup instituţional care formulează, clarifică, se consultă stabilind linii de departajare între diferite opţiuni este perceput ca ameninţător, îi provoacă furie şi îl face să se simtă agresat"