COMPLEXUL PUTERII
Complexul puterii este forma cea mai elevată (şi cea mai periculoasă prinagresivitatea ce o degajează) pe care o îmbracă complexul de inferioritate descrismagistral de Adler. Aceasta este încercarea de compensare a handicapuluiemoţional, fizic, intelectual sau chiar a handicapului de integrare socială de careindividul suferă.Un teolog contemporan afirma pertinent că nu există nici un alt lucru care sâ-1facă pe om să se simtă superior celorlalţi ca puterea de a-i manipula pe alţii ca penişte soldaţi de plumb. într-o semiologie a complexului puterii, manipulareacelorlalţi ar putea fi unul din primele semne care să conducă spre acest gravdiagnostic psihosocial. Dezvăluit de psihanalişti printre multele suferinţe alezonei celei mai ascunse ale sufletului uman, complexul puterii este alcătuit dintotalitatea reprezentărilor şi aspiraţiilor care tind să plaseze Eul propriu deasupra(dar şi în afara) oricăror influenţe care emană din exterior, subordonând realitateaobiectivă şi subiectivă unei scheme funcţionale prestabilite, alienând individul."Puterea alienează" este doar formula sintetică în care distorsiunea condiţieiumane este exprimată.Diagnosticul este aparent dificil de stabilit în primele faze de manifestare şinu pare să fie la îndemâna individului obişnuit. Ulterior bâlbâiţii agramaţi-oratori, analfabeţii-academicieni, zugravii-decoratori-pictori (şi întotdeaunaarhitecţi ai unei lumi noi), tătucii-sanguinari sau mămicuţele castratoare devin undiagnostic la îndemâna oricui: bolnavi de putere. Un diagnostic mai ales la îndemâna celor care au admis să cedeze presiunilor pe care suferindul de boalaputerii le-a făcut asupra lor.Sistemul operaţional prin care complexul puterii se încearcă compensat cuprinde:autoritarismul, încăpăţânarea, demonstrativitatea, pedanteria, extinzându-se de lacercul cel mai apropiat, ca o undă de şoc, către persoane tot mai îndepărtate relaţional.
Operativitatea sa şi mai ales agresivitatea sa, îl fac pe individul bolnav săaibă o eficienţă de neînchipuit (oare există cineva care să o poată uita pe cearomânească?) asupra comunităţii.Unul după altul, indivizii folosiţi sunt întărâtaţi împotriva celorlalţi apoi îndepărtaţi ca nefolositori. Ei nu pot fi păstraţi pentru că pot fi oricând martori aiunor slăbiciuni trecute. Trebuie găsiţi mereu oameni noi, declaraţi capabili, chiar excepţionali, doar pentru că cel bolnav de putere trebuie să-şi satisfacă orgoliulde a fi egalul zeilor. El trebuie să rămână întotdeauna un cap deasupra tuturor.Compensarea devine supracompensare (chiar hipercompensare) fiind cu atâtmai gravă şi mai violentă cu cât complexul de inferioritate al puterii este maigrav, mai profund. Violatorul nu este un hiperpotent, ci doar un impotent care îşi fantasmează în violenţă, potenţa, care are nevoie de ajutorul grupului pentru a-şirealiza aspiraţia de sexualitate. Analog, suferindul de complexul puterii nu esteun puternic, nu este un Hercule politic, ci mult mai des un distrofic veleitar.Comunitatea nu trebuie să-1 sprijine pe pigmeu în aspiraţia sa de a apărea ungigant. Soclul puterii patologice are la temelie, întotdeauna, indiferenţa noastrăfaţă de complexul altora.Totul începe cu o listă pe care, individul atins de microbul puterii se trecemăcar ultimul, fie şi autopropunându-se.Este lista suferinţei noastre viitoare"
Este o carte care ne face sa intelegem mai bine lumea politica si jocurile sale si nu in ultimul rand,fauna care se perinda la tembelizor..
No comments:
Post a Comment